joi, 21 ianuarie 2016

Casa de Editură Max Blecher la Republica


Vă invităm la o seară specială (așteptată și tot plănuită) alături de graficiana Ana Toma și poetul Claudiu Komartin.

Veți avea ocazia să vă reîntâlniți cu volumul de debut al lui Victor Țvetov, În lipsa unor lucruri importante; să vă întâlniți cu volumul de debut Cadrul 25 semnat de Ana Donțu, cu poezia superbă a Adrianei Carrasco în traducerea lui Claudiu Komartin, să vedeți și achiziționați ultimele titluri de la Casa de Editură Max Blecher (știu că mulți așteaptă cartea lui T.S. Khasis), să asistați la prezentarea revistei Poesis International, dar și să îi luați la întrebări pe Ana și Claudiu.

O seară plină care va fi pe măsura așteptărilor.

Ca multe alte întâlniri frumoase și aceasta a fost posibilă cu sprijinul Platformei unioniste "Acțiunea 2012"
Ne vedem vineri, 22 ianuarie, la ora 18.30, Biblioteca Națională.

Pagina evenimentului AICI

Afiș: Ana Toma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu